Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:00 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE. Victoraş Dinescu, zis Vivi Cămătarul, arestat preventiv pentru şantaj

ro

01 Apr, 2015 16:48 1146 Marime text
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Victoraş Dinescu, zis Vivi Cămătarul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, se arată într-un comunicat de presă al parchetului remis azi redacţiei.
 
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cerere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Slobozia.
 
În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale s-a reţinut că: „în contextul  unor împrumuturi tip camătă, acordate persoanei vătămate, Victoraş Dinescu a exercitat în perioada octombrie 2014 - martie 2015 atât acte de ameninţare, cât şi acte de violenţă faţă de pentru recuperarea dobânzilor impuse”.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Direcţiei Operaţiuni Speciale.

UPDATE, ora 17.29

Menţionăm că, ieri dimineaţă, la locuinţa lui Victor Dinescu, interlopul local din Slobozia cunoscut şi sub numele de Vivi, au avut loc percheziţii.

Conform comisarul.ro, Victor Dinescu, alături de alţi patru suspecţi, ar fi împrumutat sume de bani, stabilind dobânzi imposibil de achitat, mai multor afacerişti din Ialomiţa sau Bucureşti.

Pentru că nu reuşeau să achite banii împrumutaţi, cămătarii au trecut la ameninţări cu acte de violenţă. Toţi cei cinci suspecţi, în frunte cu Vivi de la Slobozia, au fost conduşi la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa.
 
Sursă foito: comisarul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii