Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta şi Klaus Iohannis, discuţii pentru achiziţionarea a două avioane

ro

10 May, 2015 18:59 1496 Marime text
 
Administrația Prezidențială este în discuții cu Guvernul pentru cumpărarea a două avioane. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta analizează achiziţia unor aeronave pentru a putea fi folosite la deplasările interne şi, mai ales, externe. 

Primele vizite externe ale proaspătului președinte al României au fost făcute fie prin TAROM, fie cu avioane private. După ce Klaus Iohannis a plecat la Bruxelles, la Consiliul European cu o aeronavă privată, consilierul său, Dan Mihalache, a declarat: „E absolut anormal să nu existe o aeronavă prezidențială. Dacă aș fi în locul dvs l-aș întreba pe fostul președinte de ce a ajuns România în starea în care practic nu are. (...) Pentru asemenea lucruri, întotdeauna o țară găsește resurse. Mie îmi e rușine când mă aflu pe pistă la Bruxelles și când văd că țări mai mici au avioane ale statului. Am conceput un memorandum care să fundamenteze până la urmă o decizie guvernamentală astfel încât și România să aibă o aeronavă de transport. Sper că într-un orizont de timp rezonabil, un asemenea proiect va fi realizat, pentru că e rușinos pentru țară", potrivit România TV. 

Pe termen lung Cotroceniul vrea două avioane, unul mai mare și unul mai mic, de rezervă. Decizia aparține însă Guvernului. Între timp, negocierea dintre palate a fost redeschisă, fapt confirmat de Administrația Prezidențială pentru sursa citată: „Cu privire la viziunea pe termen lung a instituţiei pentru simplificarea situaţiei zborurilor speciale, vă transmitem că Administraţia Prezidenţială are o poziţie definitivată privind formatul de operare a zborurilor speciale. Un dialog pe această temă a fost iniţiat cu reprezentanţi ai Guvernului României". 



Sursa: România TV
Sursa foto: digi24.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii