Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta „Promisiunea cu preşedinte din PNL ne-am ţinut-o. Băsescu şi Udrea la închisoare-parţial realizată”

ro

27 Apr, 2015 20:12 1251 Marime text
 
Liderul PSD, Victor Ponta, a afirmat, la marcarea a trei ani de la căderea Guvernului Ungureanu, că partidul s-a ţinut de cuvânt când a spus că USL va avea „preşedinte PNL" şi premier PSD şi că promisiunea „Băsescu şi Udrea la închisoare" este parţial realizată.

La finalul unui bilanţ al guvernării PSD în ultimii trei ani, prezentat în cadrul evenimentului organizat de PSD pentru marcarea a trei ani de la demiterea Guvernului Ungureanu de către Parlament prin moţiune de cenzură, ceea ce a permis instalarea Cabinetului USL, Ponta a arătat două imagini şi le-a explicat: „Mi-am permis la final să fac şi două slide-uri un pic mai glumeţe. Dacă veţi aprecia acest lucru, o să văd. În primul rând, am vrut să spun că USL a promis premier de la PSD şi preşedinte de la PNL şi ne-am ţinut de cuvânt. Şi am mai promis ceva: Băsescu şi Udrea la închisoare! Parţial realizat", a încheiat Ponta bilanţul celor trei ani de guvernare, potrivit România TV.
 
În prima imagine, era prezentat preşedintele Klaus Iohannis, fost lider al PNL, alături de premierul Victor Ponta, cu următorul text: „USL a promis premier de la PSD preşedinte de la PNL".

La momentul formării USL, pentru funcţia de preşedinte al ţării era anunţat Crin Antonescu, cel care conducea atunci PNL.



În cel de-al doilea slide, au fost prezentate o fotografie cu Elena Udrea încătuşată şi o fotografie cu fostul preşedinte Traian Băsescu, cu textul: „USL a promis - Băsescu şi Udrea la închisoare. Parţial realizat!"Slide-urile respective au fost afişate şi pe contul de Facebook al premierului.


Sursa: România TV


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii