Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:59 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Proiect Vaccinarea elevilor ar putea să se facă la medicul de familie

ro

17 Mar, 2015 12:18 526 Marime text
Vaccinarea elevilor ar putea să se facă la medicul de familie, și nu în cabinetele de medicină școlară, cum se întâmplă în prezent, prevede un proiect aflat în dezbatere publică, potrivit Agerpres.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, această decizie este justificată prin faptul că vaccinarea prin campanie școlară prezintă numeroase dezavantaje legate de lipsa cabinetelor de medicină școlară, dificultățile în urmărirea antecedentelor vaccinale ale copiilor, existența unor copii neșcolarizați, existența în aceeași clasă a copiilor cu ani de naștere diferiți, repetenți, veniți prin transfer din alte unități de învățământ, complianța redusă la vaccinare a părinților copiilor înscriși la un medic de familie, altul decât cel care realizează vaccinarea în campanie, dificultăți în recuperarea restanțierilor, dificultăți în supravegherea și raportarea de medicul vaccinator a cazurilor de reacție indezirabilă.

„Nu ni se pare corect ca vaccinările din campania școlară să fie luate din școli. Este mult mai ușor de vaccinat în campania de vaccinare la o școală unde copiii sunt în același loc. Va fi foarte greu să vaccineze medicul de familie și aici ar exista două posibilități: fie un medic de familie ar prelua școala din punctul de vedere al vaccinărilor, cu acest lucru nu vom fi de acord niciodată, sau situația în care vor fi plimbați părinții, fiecare la medicul lui de familie în măsura în care au timp și vor. Peste tot în lume există tendința de a nu mai vaccina copiii. Ne confruntăm din ce în ce mai des cu epidemii. Dacă ați fost atenți, în SUA s-au confruntat cu o epidemie foarte mare de rujeolă, pentru că anumite contingente de copii nu s-au mai vaccinat cu vaccinul antirujeolic. Cu același lucru ne vom confrunta și noi iar faptul că punem piedici în realizarea acestor vaccinări, în loc să alegem calea mai ușoară, alegem calea mai complicată, atunci ne vom trezi cu epidemii și vom vedea atunci ce vom face", a declarat marți Silvia Spiridon, președintele executiv al Federației Sindicale Hypocrat, în cadrul unei dezbateri desfășurate la Ministerul Sănătății.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: cuvantul-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii