Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:33 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Suspect de tâlhărie, dat în urmărire de autoritățile din Germania, reținut de polițiștii IPJ Constanța

ro

29 Nov, 2017 15:24 402 Marime text
Poliţiştii de investigaţii criminale din Constanța au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru infracțiunile de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave și vătămare corporală gravă, fapte comise în Germania. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, conform unui comunicat al IPJ Constanța. 
 
Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 noiembrie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța au depistat un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile germane.
 
Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea de infracțiuni de tâlhărie și vătămare corporală gravă pe teritoriul Germaniei.
 
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
 
La data de 30 noiembrie a.c., va fi prezentat Curții de Apel Constanța pentru emiterea unui mandat de arestare în vederea extrădării. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii