De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:06 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

SRI a depistat un tunisian care amenința securitatea națională

ro

03 Apr, 2015 16:39 919 Marime text
 
Un cetățean tunisian a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 10 ani, au decis magistrații Curții de Apel București, după constatarea faptului că acesta „desfășura activități care, potrivit legii, constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale”, potrivit unui comunicat al SRI.

„Concret, cetățeanul tunisian a parcurs un proces accelerat de radicalizare, ca urmare a influenței unor conaționali cu opțiuni ideologice extremiste și prin accesarea sistematică în mediul online a unor materiale de propagandă în favoarea unor entități teroriste sau lideri ai acestora”, se arată în comunicatul SRI, potrivit Hotnews.

De asemenea, cetățeanul a dezvoltat o susținere deschisă față de o grupare teroristă, afișându-se în public cu însemnele organizației.

SRI afirmă că au fost amplificate riscurile de securitate ca urmare a demersurilor de atragere a noi adepți, precum și radicalizarea și determinarea membrilor de a participa la acțiuni de luptă în favoarea unei grupări teroriste la care era afiliat ideologic.
 
Cetățeanul tunisiam a menținut, pe parcursul șederii în România, legături cu membri ai unor organizații teroriste.

Acesta a fost reținut și luat în custodie publică cu sprijinul MAI în vedere îndepărării de pe teritoriul național.


Sursa: Hotnews.ro
Sursa foto: nineoclock.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii