Sinaxar – 13 decembrie Sfântul Ierarh Dosoftei
Sinaxar – 13 decembrie: Sfântul Ierarh Dosoftei
Mitropolitul Dosoftei s-a născut în anul 1624
la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru început
acasă, apoi la Iaşi, la Colegiul de la Trei Ierarhi, înfiinţat în timpul
domnitorului Vasile Lupu. De aici se îndreaptă spre Liov, unde va studia la Şcoala Frăţiei Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului". Aici a învăţat
limba greacă, latina, slavona bisericească şi polona, devenind unul dintre
poligloţii vremii. În anul 1649 s-a călugarit la Mănăstirea Probota, primind numele
Dosoftei. În anul 1658 a fost ales şi hirotonit episcop de Huşi,
apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
Toată viaţa mitropolitului a fost o trudă neîncetată pusă în slujba poporului şi a limbii româneşti. În vremea mitropolitului slujbele se ţineau fie în
greceşte, fie în slavoneşte, limbi pe care poporul nu le mai înţelegea. Astfel,
marea sa grijă era ca poporul sa înţeleagă ceea ce se slujeşte în biserică:
"să-ntaleagă tot spăsenia lui Dumnedzău cu întreg înţeles".
Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet naţional, primul traducator în limba română al cărţilor de slujba religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în româneşte al unor cărţi din literatura dramatică şi istorică universală, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii. Mai este cunoscut drept o personalitate a vieţii culturale şi spirituale româneşti şi pentru traducerile sale din literatura patristică şi pentru contribuţia sa la formarea limbii literare româneşti.
În 1686, în urma campaniei de retragere din
Moldova, soldaţii polonezi au luat cu ei ca ostatic şi pe mitropolitul
Dosoftei. Rămâne în exil până la sfârşitul vieţii. A trecut la cele veşnice pe
13 decembrie 1693. A fost înmormântat la Biserica "Naşterea Domnului"
din Zolkiew (Ucraina).
Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost abrobată de membrii Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-6 iulie 2005, la
propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Proclamarea solemnă a canonizarii Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul
Moldovei, a avut loc în data de 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Sursa: Calendar
Ortodox
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp