Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:54 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Simona Halep, ministrul Culturii şi Principele Radu, printre cei prezenți la inaugurarea Sălii Mari a TNB

ro

19 Apr, 2015 09:43 1256 Marime text
Principele Radu, ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, și Simona Halep s-au numărat printre invitații premierei de ieri a spectacolului „Înșir'te mărgărite", regizat de Dan Puric, eveniment ce a marcat inaugurarea Sălii Mari a Teatrului Național București (TNB), după lucrările de renovare și reabilitare, informează Agerpres.

Printre personalitățile prezente la eveniment s-au mai numărat membri ai Guvernului precum ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, și ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, autorități din administrația locală - primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, pianistul Dan Grigore și actorul Mircea Albulescu.

De asemenea, prezenți la eveniment au mai fost secretarul de stat Raed Arafat, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, directorul Operei Naționale București, Răzvan Ioan Dincă, președintele director general al TVR Stelian Tănase și Ion Țiriac.

Inaugurarea noii Săli Mari a TNB marchează încheierea lucrărilor de reabilitare și deschiderea în totalitate a TNB pentru public, urmând ca, în vară, să fie deschis și Amfiteatrul în aer liber, cel de-al șaptelea spațiu din clădirea reabilitată și modernizată.

Proiectul de reabilitare și consolidare a clădirii TNB a durat patru ani și a fost finanțat de Guvern și de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, costurile totale fiind în jur de 65 de milioane de euro.


Sursa: Agerpres
Sursa foto: unica.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii