Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:51 17 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sfântul Nicolae, ocrotitorul marinarilor, sărbătorit de Clubul Nautic Român

ro

03 Dec, 2014 11:10 922 Marime text
Clubul Nautic Român organizează sâmbătă, 6 decembrie 2014, la Techirghiol, prima ediţie a Festivalului Moş Nicolae, în compania sportivilor, membrilor cotizanţi, a voluntarilor şi sponsorilor, care pe parcursul anului competiţional au susţinut activităţile organizaţiei.
 
Evenimentul va fi găzduit de localul-partener Droma’s, din Techirghiol, şi se va derula în spiritul festivităţilor tradiţionale organizate în comunităţile riverane din toată lumea, acolo unde Sfântul Nicolae este celebrat ca ocrotitor al marinarilor, pescarilor şi copiilor.
 
Programul evenimentului include primirea festivă a lui Moş Nicolae, care, dacă va avea condiţii bune de navigaţie, va sosi la bordul unui velier şi va acosta la debarcaderul central din Techirghiol, urmând un recital de poezie şi cântece dedicate Sfântului Nicolae, susţinut de sportivii clubului, acordarea de cadouri specifice, jocuri şi concursuri marinăreşti (individual şi pe echipe) şi, evident, pizza-party şi masa de peşte.
 
Tortul tematic, câtărind 10 kg, este creat şi oferit de maestrul internaţional chocolatier Silvian Miron, sponsor tradiţional al Clubului Nautic Român.
 
În 2015, la cea de-a doua ediţie, Festivalul Moş Nicolae va include şi o regată virtuală precum şi un concurs de artă culinară cu produse şi meniuri tradiţionale din bucătăria naţională şi internaţională, preparatele urmând a fi pregătite de membrii clubului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii