Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul UDMR, Verestoy Attila, a murit

ro

24 Jan, 2018 13:28 1747 Marime text
Senatorul UDMR, Verestoy Attila, a murit la vârsta de 63 de ani. Acesta suferea de cancer și se afla la o clinică din Viena.

Informația a fost confirmată de colegii săi parlamentari. Senatorul a încetat din viață la Viena.

„A făcut parte din acea generație care a creat instituțiile democratice”, a adăugat el.

Verestoy Attila era membru al Parlamentului din 1990. Este unul dintre cei mai vechi membri ai Parlamentului.

Senatorul Verstoy Attila s-a născut la 1 martie 1954 în Odorheiu Secuiesc. În 1978 a absolvit facultatea de Tehnologie Chimică din cadrul Politehnicii Bucureşti, iar în 1999 a devenit doctor în chimie anorganică şi protecţia mediului la Universitatea Politehnică, Bucureşti.

Verestoy Attila a obținut în 2016 şaptelea mandat consecutiv de senator, la care se adaugă perioada cuprinsă între 1990 şi 1992 când, de asemenea, a fost prezent în Parlamentul României. De asemenea, ocupă funcţii de conducere la nivel central şi teritorial în UDMR din 1989 şi a s înfiinţat fundaţia caritabilă Dr. Verestoy Attila.

Senatorul UDMR a fost unul dintre cei mai bogaţi parlamentari. Deținea mai multe suprafeţe de teren în Bucureşti, Harghita şi Ilfov, două case și trei apartamente, o colecţie de bijuterii estimată la 58.000 de euro şi o colecţie de tablouri evaluată la aproximativ 25.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii