Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:51 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Se analizează dacă există tergiversări în sesizările trimise de Guvern la DNA Ce instituţii din Constanţa se află pe lista Inspecţiei Judiciare

ro

10 Jan, 2014 01:38 2123 Marime text
Inspecţia Judiciară analizează dacă sunt întârzieri nejustificate în verificarea sesizărilor trimise la DNA de Corpul de control al premierului, după ce Victor Ponta a spus că pentru ilegalităţi reclamate de Guvern privind acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există răspuns de la Parchet.
Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, în urma sesizării primite de la Consiliul Superior al Magistraturii, IJ va analiza dacă au fost aduse atingeri sistemului judiciar prin declaraţiile făcute de premier luni. În cadrul acestor verificări, vor fi avute în vedere şi declaraţiile premierului Victor Ponta privind sesizările trimise de Guvern la DNA.
"Nu vom verifica modul în care au fost instrumentate dosarele sau cum au fost soluţionate, ci dacă au fost tergiversări nejustificate", a spus Tamara Manea.
Potrivit sursei citate, se va verifica în ce măsura afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt reale.
Tamara Manea a precizat că verificările nu vizează modul în care au fost instrumentate dosarele lui Adrian Năstase.
Judecătorului Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a declarat pentru MEDIAFAX că, în cadrul sesizării Inspecţiei Judiciare, s-a mers pe două paliere. Astfel, prima dintre acestea se referă la afirmaţia premierului, conform căreia Adrian Năstase a fost condamnat politic, iar cea de-a doua are legătură cu mai multe sesizări pe care le-a făcut premierul la DNA, cu privire la anumite fapte de corupţie.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, marţi, Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta atât despre condamnarea lui Adrian Năstase, cât şi despre celeritatea soluţionării unor sesizări penale.
În sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare, Secţia pentru judecători a CSM arată că declaraţiile premierului au caracter politic, "iar în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, Consiliul nu poate interveni în disputele de natură politică".
Premierul Victor Ponta a reclamat în mai multe rânduri faptul că plângerile penale înaintate de către Guvern nu au primit un răspuns.
Guvernul arăta, la începutul lunii octombrie 2013, că inspectorii Corpului de control al prim-ministrului şi cei ai unor ministere au înaintat, în perioada 7 mai 2012-17 septembrie 2013, un total de 394 plângeri penale sau sesizări, în principal la DNA şi Parchet, pentru nereguli comise anterior.
 
Lista completă
 
Astfel, în perioada 7 mai 2012-17 septembrie 2013, Corpul de Control al prim-ministrului a depus la organele de cercetare penală 30 de plângeri, prin care au fost sesizate 228 posibile fapte penale privind fraudele sau neregulile constatate în ministere, autorităţi şi instituţii ale administraţiei centrale şi locale, companii naţionale subordonate acestora.
Din totalul celor 30 de plângeri, 26 au fost transmise la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar patru au fost direcţionate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La DNA au fost sesizate nereguli la Agenţia Domeniilor Statului, Poşta Română, Fabrica de Timbre a Poştei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Autoritatea pentru Achiziţiile Publice, Administraţia Fondului pentru Mediu, Ministerul Sănătăţii, Sala Palatului, Româniafilm, Conpet, Hidroelectrica, Oficiul pentru Drepturi de Autor, CE Oltenia, Administraţia Bazinală de Apă Mureş, RATB, RADET, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Educaţiei, Conversmin, Metrorex şi instituţii publice implicate în restituirea unui teren din Bucureşti, iar la Parchet au fost reclamate nereguli la Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Mediului, Primăria Piatra-Neamţ şi Administraţia Fondului pentru Mediu, Primăria Teişani (Prahova).
În acelaşi timp, 12 ministere şi departamente conduse de miniştri delegaţi au depus la rândul lor 364 plângeri penale sau sesizări la DNA, Parchet şi structuri teritoriale subordonate acestora vizând nereguli la clubul Olimpia Bucureşti, complexul sportiv Bascov, CE Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, RAAN, ISU Constanţa, Arhivele Naţionale, Oltchim, CN Cuprului, Minvest, Iprochim, Cuprumin, ambasade şi consulate, Romsilva, Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti, Spitalul de Urgenţă Focşani, Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, SC Mamaia, unităţi militare.
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Daniel 10 Jan, 2014 08:10 A-ti uitat de baronii din Constanta. Mongolul se face ca nu vede.