Analiză România şi poziţia la graniţa de Est a NATO
Analiză: România şi poziţia la graniţa de Est a NATO
10 May, 2015 11:06
ZIUA de Constanta
1308
Marime text
1308
Marime text
Conform unei treceri în revistă efectuate de jurnaliştii de la capital.ro, după aderarea României la NATO, în 2004, sprijinul militar venit din vest a crescut continuu. La început au fost doar câteva exerciții navale și terestre comune cu țări membre NATO sau din regiune. Treptat, s-a ajuns ca în Marea Neagră să fie prezente în permanență, prin rotație, grupări de nave NATO, conduse, de regulă, de câte un puternic vas de luptă american.
Rusia a anunțat și ea că va moderniza flota din Marea Neagră staționată la Sevastopol (în Crimeea), și va aduce noi vase de război performante, dar și o flotă de 6 submarine de ultimă generație. Un alt element de sprijin din partea SUA este deschiderea, în ultimii ani, a 3 baze americane în România:
1-la Deveselu, unde va intra în funcțiune anul acesta elementele sistemului antirachetă AEGIS terestru;
2-la Mihail Kogălniceanu, care este baza de tranzit pentru soldații americani și tehnica de luptă dinspre Afganistan, spre SUA. Tot aici staționează și o escadrilă de avioane F16, deservită de 200 de militari ai Forțelor Aeriene ale SUA
3-la Câmpia Turzii, unde este prezentă o altă escadrilă americană sau NATO, deservită de alti 250 de militari. În prezent acolo se află pentru exerciții 11 avioane americane de suport la sol, A 10 Thunderbolt II, specializate în lupta antitanc și atac la sol.
Trebuie precizat că SUA nu a mai înființat baze militare noi în Europa de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe lângă aceste trupe, care se rotesc pe teritoriul nostru, mai beneficiem și de tehnica de luptă a NATO, de la distanță.
Un exemplu este cel al zborurilor de recunoaștere a avioanelor cu sistem radar AWACS, care monitorizează de la înălțime zonele de la granița estică a NATO. Iar lucrurile evoluează de la o lună la alta:
Aflat în vizită în Romnânia, amiralul Mark Ferguson, șeful Comandamentului NATO de la Napoli, a anunțat marți, 5 mai, că luna viitoare Comandamentul forelor întrunite va fi dislocat în România, pentru o lună, în poligonul de la Cincu (Brașov).
Sursa: capital.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


