De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:17 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Philip Breedlove România a fost supusă presiunilor când a devenit parte a scutului antirachetă al NATO

ro

22 Mar, 2015 19:52 477 Marime text
 
Comandantul forțelor NATO din Europa, generalul american Philip Breedlove, a declarat astăzi că România a fost supusă presiunilor când a devenit parte a scutului antirachetă al NATO, informează Reuters, citat de Agerpres.

Întrebat în cadrul unei dezbateri organizate la Bruxelles în legătură cu afirmațiile ambasadorului rus în Danemarca Mihail Vanin care a avertizat că navele de război daneze ar putea deveni ținte pentru rachetele nucleare rusești în cazul în care țara scandinavă contribuie la scutul antirachetă al NATO în Europa, generalul Breedlove a declarat acesta este 'următorul pas' într-o campanie împotriva țărilor care s-au alăturat sistemului antirachetă.

„România a fost supusă unor mari presiuni atunci când a devenit parte a (scutului antirachetă). Polonia este supusă unor mari presiuni și acum orice altă țară care dorește să se alăture acestui sistem defensiv va fi supusă presiunilor politice și diplomatice”, a declarat Breedlove, fără însă să numească Rusia.

Sistemul antirachetă este de mult timp un măr al discordiei între Rusia și Alianța Nord-Atlantică, din care Danemarca face parte. Moscova consideră sistemul în cauză o amenințare la echilibrul strategic al continentului, în timp ce NATO a precizat că acesta va oferi protecție împotriva așa-numitelor state paria.

Danemarca a anunțat în august că intenționează să echipeze una dintre fregatele sale cu un radar pentru a participa la sistemul antirachetă.

Ministrul danez de externe Martin Lidegaard a declarat că remarcile ambasadorului rus Mihail Vanin au fost „inacceptabile", adăugând că „Rusia știe foarte bine că scutul antirachetă al NATO este defensiv și nu este îndreptat împotriva sa".


Sursa: Agerpres
Sursa foto: stripes.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii