Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:23 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Regele valsului André Rieu a devenit bunic pentru a cincea oară

ro

28 Jan, 2016 14:43 484 Marime text
 
Marele muzician și compozitor, André Rieu, și-a dorit dintotdeauna să facă muzica clasică accessibilă pentru un public cât mai larg și a reușit să își împlinească acest vis grație spectacolelor magnifice susținute în întreaga lume, alături de faimoasa orchestră Johann Strauss, de corul și soliștii săi.  Astăzi, Rieu este regele valsului pentru că a știut să aducă muzica clasică mai aproape de oameni. Cu voință, curaj, ambiție, dăruire și mult talent, și-a impus stilul în complicata lume a muzicii contemporane.
 
Cel mai important factor în succesul lui, îl reprezintă familia. André și Marjorie sunt căsătoriți de 41 de ani și împreună au doi fii. Marc, de profesie pictor și Pierre, vicepreședinte al companiei André Rieu Production. La vârsta de 66 de ani, André Rieu se mândrește cu patru nepoți, trei dintre aceștia studiind deja vioara. 
 
Iată însă, că experiența rolului de bunic îi va fi de folos și în următoarea perioadă, căci fiul său cel mare, Marc, a devenit tatăl unui băiețel minunat. Noul membru al familiei Rieu a venit pe lume la începutul lunii ianuarie. Extrem de fericit și emoționat, André Rieu a declarat în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor din Marea Britanie, că este bunic pentru a cincea oară.
 
În plan artistic, André Rieu a pregătit programul turneului mondial al anului 2016. Acesta a demarat la jumătatea lunii ianuarie cu o serie de concerte în Germania, turneul urmând a continua în Belgia, Turcia, Danemarca, Suedia, Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Noua Zeelandă  și Australia. 
 
André Rieu se întoarce la București cu un concert nou, în data de 11 iunie, pe scena amplasata în Piața Constituției, începând cu ora 20.30. Pe lângă suprizele pregătite special pentru admiratorii români, valsurile irezistibile, muzica clasică, ariile din operete sau musical-uri  vor contura atmosfera specifică unei seri de neuitat.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii