Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Procurorii cer arestarea preventivă a lui Ilie Carabulea

ro

08 May, 2015 11:57 1684 Marime text
 
La data de 07 mai 2015, procurorii anticorupție au formulat propunerea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, cu măsura mai grea a arestării preventive a inculpatului CARABULEA ILIE, trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni : constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (două infracţiuni), dare de mită (două infracţiuni), folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals.
 
   Propunerea a fost înaintată Curții de Apel București.
 
      Propunerea de arestare preventivă a fost formulată ca urmare a faptului că inculpatul Carabulea Ilie a încălcat în mod repetat obligațiile impuse   prin Încheierea din 12.02.2015, emisă de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, prin care  s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, şi anume:
-        să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei;
-        să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu martorii sau experţii din această cauză;
-        să nu desfăşoare activitatea de administrator în cadrul vreunei societăţi comerciale;
-        să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
-        să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
Potrivit referatului de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura mai grea a arestării preventive a rezultat că ulterior luării acestei măsuri inculpatul Carabulea Ilie, în mod direct sau indirect, a continuat să determine diverse persoane prin fapte cu efect vădit intimidant (legate de notorietatea şi potenţa financiară a inculpatului), să nu dea declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase în cadrul procesului penal aflat în curs de judecată, menţionat mai sus, prin exercitarea în continuare a unor acte de administrare, în cadrul unor societăţi comerciale.

Aceste demersuri aveau rolul de a convinge acele persoane susmenţionate că inculpatul este mai presus de lege, că poate încălca oricând hotărârile instanţei penale convingându-le astfel că finalitatea procesului penal va fi una favorabilă acestuia.

De asemenea, a urmărit ca persoanele ce aveau calitatea de martori în procesul penal să fie descurajate în a declara adevărul în faţa instanţei de judecată, în acest sens dispunând chiar reziliarea contractului de muncă al unui angajat.
În demersurile sale acesta a fost sprijinit de diverşi angajaţi ai firmelor pe care le deţine direct sau indirect.
 
Astfel, în intervalul  februarie – martie 2015, inculpatul Carabulea Ilie a încălcat cu rea-credinţă restricţiile instituite de instanţa de judecată, respectiv a intervenit în administrarea activităţii economice a S.C. ATLASSIB SRL (în cadrul căreia deţinea, la momentul încălcării interdicţiilor, un număr majoritar de părţi sociale) în administrarea activităţii economice a S.C. CARPATICA ASIG S.A (care la momentul încălcării interdicţiilor, avea ca acţionar majoritar, societatea S.C. ATLASSIB SRL şi care are şi în prezent calitatea de inculpat în aceeaşi cauză penală dedusă judecăţii în care şi Carabulea Ilie are calitatea de inculpat), precum şi în administrarea activităţii economice a S.C. STAR MOTORS SRL (în care inculpatul Carabulea Ilie avea la momentul încălcării interdicţiilor, calitatea de asociat semnificativ).
 
Facem precizarea că, la data de 22 aprilie 2014, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Carabulea Ilie (vezi comunicat nr. 508/VIII/3 din 25 aprilie 2014).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii