Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:57 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primarul PSD, filmat în timp ce înjura şi scuipa o femeie, a fost exclus din partid

ro

27 Oct, 2015 01:02 895 Marime text
O femeie în vârstă de 64 de ani, din comuna Cornu Luncii, Maria Tretiag, cu handicap cardiac şi locomotor, l-a filmat pe primarul PSD al comunei, Gheorghe Fron, în timp ce o înjură şi o scuipă când femeia cere sprijin pentru locuinţa socială repartizată de Primărie.
 
Femeia s-a adresat unui cotidian local şi a spus că din primăvara anului trecut ea şi soţul său, Valerian Tretiag, asistent la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, din comuna Cornu Luncii, au fost evacuaţi din clădirea fostului dispensar din comună şi au primit o locuinţă socială într-un bloc din localitate, dar apartamentul era nelocuibil.
 
Ea a explicat că a încheiat un contract cu primăria prin care urma să li se deconteze lucrările făcute la apartament din chiria pe care urmau să o plătească, dar că nu a putut recupera banii investiţi în condiţiile în care femeia este scutită de la plata taxelor şi a chiriei aferente întrucât este încadrată cu handicap cardiac şi locomotor.
 
Femeia a mai spus că pentru lucrări de reparaţii în apartament a împrumutat 50.000 de lei, iar condiţiile de locuit nu sunt încă bune pentru că blocul nu este racordat la canalizare, iar acum ea a arătat că riscă să rămână fără energie electrică de la 1 noiembrie din cauză că primarul nu a reînnoit contractul de închiriere pentru locuinţa socială.
 
Femeia a mai precizat că a încercat de mai multe ori să se adreseze primarului Fron, care ar fi agresat-o verbal, motiv pentru care a decis să filmeze o astfel de discuţie cu el pentru a prezenta modul în care se comportă primarul PSD.
 
Primarul Gheorghe Fron a declarat că există un conflict cu respectiva familie de mai mult timp şi că a fost provocat pentru ca incidentul să fie filmat.
 
Și totuși, în urma acestui incident, primarul PSD al comunei sucevene Cornu Luncii, Gheorghe Fron a fost exclus din partid. Potrivit unui comunicat transmis de PSD Suceava, Biroul Politic Permanent al organizaţiei s-a întrunit luni seară şi a decis excluderea din partid a lui Fron.
 
Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a anunţat, luni seară, că a dispus verificări pentru identificarea problemei ce a stat la baza conflictului dintre primarul PSD al comunei şi femeia înjurată şi scuipată.


sursa foto: ziuanews.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii