Poziţia Patriarhiei Române privind serviciile religioase oferite pe internet
Poziţia Patriarhiei Române privind serviciile religioase oferite pe internet
„Întrucât se constată o creştere a numărului
de persoane induse în eroare şi prejudiciate material în urma apelării la
servicii religioase oferite prin internet şi mica publicitate de către
pretinşi slujitori ai Bisericii, Patriarhia Română precizează că serviciile
religioase (Sfintele Taine şi ierurgiile) se oficiază numai în biserici şi la
casele credincioşilor de către preoţii comunităţilor parohiale şi monahale
recunoscute oficial.
În acelaşi timp, Patriarhia Română îndeamnă preoţii slujitori de la parohii şi
mănăstiri să prevină comunităţile de credincioşi asupra riscurilor la care se
expun cei care din neştiinţă apelează la pretinse servicii religioase promovate
online sau prin mica publicitate (Taina Spovedaniei, acatiste etc.) de către
persoane care administrează pagini de internet ce oferă servicii religioase
fără să îşi arate adevărata identitate, urmărind doar câştigul material.
În acest sens, precizăm că pe toate site-urile bisericeşti autentice se
menţionează în mod transparent şi fără echivoc faptul că sunt administrate de
către Patriarhia Română, eparhiile, parohiile şi mănăstirile ortodoxe române
din ţară şi străinătate.
În concluzie, Patriarhia Română dezaprobă orice formă de impostură şi
înşelăciune prin internet şi mica publicitate, recomandând celor înşelaţi să se
adreseze organismelor abilitate ale Statului care au competenţa de a cerceta şi
de a pedepsi conform legislaţiei în vigoare astfel de fapte reprobabile, care
se încadrează în conţinutul infracţiunii de înşelăciune. Articolul 215, alin. 1
din Codul penal sancţionează inducerea în eroare a unei persoane prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material
injust, dacă astfel s-a pricinuit o pagubă materială”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp