Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:29 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Peste 25.000 de turişti români vor veni pe litoral de 1 Mai

ro

18 Apr, 2012 21:27 834 Marime text

Ministerul Turismului a propus guvernului ca ziua de 30 aprilie să fie declarată nelucrătoare. Astfel, românii ar avea patru zile libere de 1 Mai.

Ministerul Turismului a propus ca 30 aprilie să fie zi liberă. Premierul Ungureanu ar trebui să ia o decizie  în următoarea săptămână, pentru a le da operatorilor din turism timp suficient de pregătire.

Un oficial al ministerului a confirmat informaţia. "Guvernul a discutat în şedinţa de azi posibilitatea ca ziua de 30 aprilie să fie liberă pentru bugetari, urmând să fie recuperată ulterior. A fost o discuţie de principiu, o decizie urmând să fie luată în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare", a spus pentru Mediafax Bogdan Oprea, purtatorul de cuvând al MDRT.

Bugetarii sunt liberi marţi, 1 mai, şi dacă nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive.
"MDRT susţine această iniţiativă, pentru că ar duce la creşterea circulaţiei turistice de 1 mai şi la un număr mai mare de zile petrecute de turişti în staţiuni", a adăugat Oprea.

Potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turişti români vor merge pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut.

Dacă Mihai Răzvan Ungureanu va decide ca 30 aprilie să fie zi nelucrătoare atunci românii vor avea patru zile libere: 28, 29, 30 aprilie și  1 Mai, Sărbătoare Națională. Ziua de 30 aprilie 2012 s-ar putea recupera într-o sâmbătă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii