Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:43 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta În CSAT nu ar trebui discutate dosare penale

ro

08 Feb, 2015 22:21 928 Marime text
Premierul Victor Ponta a declarat, în această seară, că în CSAT nu ar trebui discutate dosare penale, făcând referire la posibilitatea discutării într-o viitoare ședință a acestui organism despre acuzațiile Elenei Udrea la adresa serviciilor secrete.

„Eu cred că în CSAT nu trebuie discutate dosare penale. Dacă sunt dosare penale, /.../, nu CSAT. Deci nu știu să vă răspund la această... Până azi, nu există o asemenea propunere. Dacă va exista ceva care ține de siguranța națională, vom discuta, dacă nu, tot ceea ce ține de justiție nu intră în atribuțiile CSAT. Și nu e cazul să discutăm la CSAT dosare, denunțuri și bătălii de acest gen", a spus Ponta la România TV, întrebat dacă în ședința CSAT din primăvară se vor discuta acuzațiile Elenei Udrea la adresa serviciilor secrete, așa cum a spus președintele Klaus Iohannis.

Premierul a adăugat că va participa la ședința Parlamentului de luni unde președintele va ține un discurs.

În altă ordine de idei, premierul Victor Ponta a menționat că și fostul președinte Traian Băsescu ar trebui tras la răspundere pentru că „regimul Traian Băsescu, prin reprezentanții săi - domnul Băsescu, doamna Udrea și alții - au comis nenumărate încălcări de legi, de principii democratice" și că își dorește să se facă dreptate până la capăt, chiar dacă se face un pic mai târziu.


Sursa: Agerpres
Sursa foto: victorponta.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii