Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:28 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice

ro

19 Jan, 2015 13:49 1332 Marime text
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, astăzi, într-un comunicat de presă remis Mediafax, că PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, „singura reglementare” care poate ajuta, în contextul creşterii francului elveţian.

Liderul PNL a arătat că legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziţia de a nu fi executat silit şi de a putea să îşi ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părţi, informează Mediafax.

„PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenţei persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluţie de reeşalonare a ratelor şi poziţia corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obţine. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acţionează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat. PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru a adopta această lege atât de necesară în contextul actual”, a anunţat Alina Gorghiu.

Liderul PNL precizează în comunicatul de presă că, în privinţa creditelor în franci elveţieni, există în acest moment „două curente importante, dar ambele de extremă”.

„Unii spun să-i lăsăm pe debitori să se descurce cum pot cu băncile, cealaltă direcţie este ca statul să acopere pierderile debitorilor. Datoria noastră ca oameni politici este să nu privim nicio situaţie socială cu cinism, şi nici să folosim statul, ca pe o puşculiţă cu resurse nelimitate, mai ales când nu acestea sunt soluţiile constructive. Nu sunt de acord, sub nicio formă, că debitorii erau obligaţi să aibă doctorat în economie înainte de a lua credite în franci şi să plasăm responsabilitatea acestei crize asupra lor. Un instrument cu o maturitate de 20-30 de ani exprimat într-o monedă exotică este complex”, a declarat Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, „problema creditelor în franci elveţieni nu este de azi de ieri, datează din 2009, deci de 6 ani această problemă este nerezolvată”.


Sursa: Mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii