Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:30 22 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

”Opriți abuzurile societăților de asigurări!” – strigă din toți rărunchii COTAR

ro

29 Jun, 2016 16:28 621 Marime text
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) consideră că asiguratorii au majorat în mod nejustificat prețurile polițelor RCA. De aceea ei au adresat ASF o scrisoare deschisă, pe care o redăm integral:
 
”CONFEDERAȚIA OPERATORILOR și TRANSPORTATORILOR AUTORIZATI din ROMÂNIA (C.O.T.A.R.) solicită încă o dată ASF să facă public raportul “Milliman” audit care arată că asiguratorii au majorat în mod nejustificat prețurile polițelor RCA. Mass-media nu a fost informată în legătură cu rezultatul acestui raport, fapt prin care ASF încalcă legea.
 
            ASF a plătit o firmă mare de audit și s-a făcut un raport, dar acest raport nu a fost prezentat nici transportatorilor, nici publicului larg. Raportul arată că la multe societăți de asigurare s-a constatat că tarifele sunt mult mai mari decât ar fi normal. De asemenea, COTAR atrage atenția asupra faptului că firmele de asigurări, în loc să bage bani în capitalul social, conform Solvency II, au mărit toate polițele de asigurări la transportatori, la persoane juridice,nejustificat, pentru a-și mări capitalul social, deoarece nu au vrut să vină cu infuzie de capital din banii lor.
 
“Cerem public Președintelui Romaniei  și Primului Ministru să se implice cu adevarat în această problemă, să oprească „hoția” societăților de asigurari

            ASF refuză în continuare să facă public raportul "Milliman". Din sinteza acestui raport rezută clar că prețurile polițelor RCA au fost mărirte nejustificat și de aici rezultă ceea ce am afirmat, încă din decembrie anul trecu, că asiguratorii se recapitalizează - conform Solvency II - printr-un abuz fără precedent, mărind valoarea polițelor în continuare, în loc să vină cu infuzie de capital, așa cum ar fi normal să facă aceste multinaționale. ASF trebuia să dea publicității acest raport care arată că noi am avut dreptate. Raportul de audit a fost plătit din banii tuturor posesorior de autoturisme, iar ASF îl ține ascuns. Noi am cerut ASF, încă din decembrie 2015, să facă un control la firmele de asigurare. Am aflat, pe surse, că dl. Mișu Negrițoiu i-a chemat pe asiguratori și le-a spus că raportul nu le este favorabil, de aceea nu s-a dat publicității. Prețurile au început să crească din nou. La unele societăți s-a constatat in raport că rata medie combinată a daunalitatii este de 50-60% - deci în niciun caz de 300%, deci nu merg în pierdere, cum susțin ei. De două săptămâni au început să crească din nou tariferle RCA și astfel ajungem unde am spus noi”, explică Vasile Stefănescu, președinte COTAR.
            Unul dintre vicepresedinții ASF a declarat, la cea de-a cincea ediție a conferinăței asiguratorilor din România, că: "Reputația unei companii de asigurari constă și în faptul că aceasta trebuie să utilizeze tarife echilibrate, dar să asigure și plata corespunzătoare a daunelor, în special pe segmentul RCA".
           Dacă ASF a înțeles ce trebuie făcut, dar invocând că nu are pârghiile necesare pentru a stopa acest "jaf", unul dintre motive fiind stagnarea proiectului de modificare a legii RCA în Parlament, Guvernul României trebuie să intervină, pentru a nu lăsa firmele de asigurări să-i jefuiască în continuare pe români. Guvernul trebuie să oprească aceste abuz împotiva cetățeanului român posesor de auto și a societăților comerciale din România!
 
            “Vedem că toate guvernele țin partea acestor societăți multinaționale de asigurări care au un singur scop: să distrugă transportul româneasc,probabil  pentru a veni alți investitori străini care să ne ia piața. Guvernul are toate pârghiile necesare pentru a stopa acest lucru, dar de la mitingul nostru, din 17 decembrie 2015, nu s-a făcut nimic.  Noul proiect de lege se afla la Parlament dar stimații noștri aleși  acum se pregătesc de vacanță, după ce, până acum au fost în campanie electorală și nu-i mai interesează problemele muritorilor de rand. În schimb, nouă, lună de lună ne expiră asigurările și facem altele, mult mai scumpe. În septembrie, politicienii intă iar în campanie electorală, pentru alegerile parlamentare. Nu fac nimic pentru a consolida economia României și nimic în interesul cetățeanului. Noi ne zbatem pentru a mai rezista pe piață și pentru a mai supraviețui, iar aleșii noștri își renegociază posturile, pe voturile noastre”, mai spune președintele COTAR”
, se arată în documentul menționat. 


Citește și Tarifele RCA și-au găsit nașul! COTAR cere diminuarea lor!
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii