Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
23:54 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O persoană cultiva cannabis în locuinţa sa. Ce au mai găsit poliţiştii, în urma percheziţiilor

ro

05 Aug, 2016 18:27 609 Marime text

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş și procurorii D.I.I.C.O.T. au descoperit o cultură indoor de cannabis, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate în municipiul  Sighetu Marmaţiei.

În urmă cu două zile, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Maramureș, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Maramureş, au efectuat, în municipiul Sighetu Marmaţiei, două percheziţii domiciliare şi trei percheziţii la autoturisme.
Activitățile au vizat persoane bănuite de trafic de droguri de risc, respectiv cannabis.

În urma percheziţiilor domiciliare, la una dintre locaţii a fost descoperită o cultură indoor de 17 plante de cannabis, aflate în diferite stadii de maturitate. Plantele, precum şi trei cutii cu seminţe, aproximativ 1kg. de masă vegetală uscată, precum şi o instalaţie artizanală de iluminare şi ventilare a plantelor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Față de o persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de altă persoană a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului  Maramureş. La activități a participat şi un echipaj canin din cadrul Direcţiei Regionale a Vămii Cluj Napoca.

Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii