Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:46 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Victor Ponta „Nici Iohannis, nici Băsescu nu au cunoștințe economice și nici consilieri economici”

ro

14 Aug, 2015 22:45 636 Marime text
 
Premierul Victor Ponta a afirmat, în contextul în care Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului Codul Fiscal, că nici actualul șef al statului și nici fostul președinte Traian Băsescu nu au cunoștințe economice și nici consilieri pe acest domeniu.

„Măsurile economice pe care le ia Guvernul, în consultare cu cei care se pricep la economie, nu țin cont de voința unui președinte, că-l cheamă Băsescu sau Iohannis. Întâmplător, nici unul, nici altul nu au cunoștințe economice, întâmplător, nici unul, nici altul nu au consilieri economici și întâmplător și unul și altul iau decizii strict politice. Dacă așa a vrut Constituția României și așa se întâmplă de altfel în toate țările europene — Guvernul se ocupă de partea economică socială, domnul președinte se ocupă de vizite externe, de ceea ce are dânsul de făcut. De ce trebuie să le încurcăm, de ce să ne ocupăm fiecare de ceea ce nu ne pricepem?", a declarat Ponta la Antena 3.

Premierul a mai susținut că gestul șefului statului de a respinge Codul Fiscal e pur politic, iar „dacă era PNL la guvernare", Iohannis ar fi promulgat acest act normativ.



Sursa: Antena 3
Sursa foto: aktual24.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii