Naveta spaţială Endeavour nu va fi lansată nici luni, anunţă NASA
Naveta spaţială Endeavour nu va fi lansată nici luni, anunţă NASA
01 May, 2011 22:32
ZIUA de Constanta
1115
Marime text
Nu s-a stabilit o nouă dată pentru lansare, întrucât managerii misiunii
au nevoie de timp pentru a determina cât de lungi vor fi reparaţiile. "Sperăm
ca lansarea să aibă loc la sfârşitul săptămânii sau peste două
săptămânii", a anunţat purtătorul de cuvânt al NASA Allard Beutel. "Abia
luni vom afla când vom avea următoarea şansă de lansare", a precizat
el. Cu câteva ore înainte de lansarea în ultima sa misiune,
STS-134, s-a luat decizia ca Endeavour să mai petreacă câteva zile la
sol, din cauza unei probleme la una din unităţile auxiliare de
alimentare. Acestea sunt folosite pentru acţionarea sistemului hidraulic
care controlează suprafeţele aerodinamice ale navetei, în special la
revenirea în atmosferă: flapsuri, frâna aerodinamică şi suprafața mobilă
de sub motoare, din spatele navetei. Speciliştii de la NASA vor
lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că nu există probleme la
lansare sau în timpul zborului, întrucât naveta va avea un echipaj
format din şase oameni şi un detector de particule în valoare de 2
miliarde de dolari, care aşteaptă deja de câţiva ani lansarea către ISS.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii