Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:26 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

"Măcelarul" de la Bacău a fost luptător în Legiunea Străină

ro

23 Dec, 2014 21:23 899 Marime text
 
Atacatorul a lovit doi pacienţi care, spun surse din spital, ar fi fost puşi de angajaţi ca să-i supravegheze pe ceilalţi bolnavi, potrivit România TV.
 
"Rambo nu iartă! Rambo pedepseşte oamenii. Au terorizat toată psihiatria, şi-au bătut joc într-un hal fără de hal, m-au legat, m-au bătut", a declarat criminalul.
 
Agresorul a fost luptător în Legiunea Străină şi a făcut două victime din două lovituri fatale. "I-am omorât pentru că au meritat. Îşi bat joc de lumea săracă. Altul n-are bani să ia o pâine şi vin aici şi îşi bat joc de ei. I-am pedepsit. Trebuia să pedepsesc patru oameni, dar am reuşit să pedepsesc doar doi. Nu să omor!", a mai spus criminalul.
 
Bărbatul este atât de puternic şi de bine antrenat, încât a reuşit să comită atacul deşi era sub medicaţie de patru zile. "A lovit ca un profesionist. Sunt nişte lovituri destul de puternice şi în puncte nevralgice ale organismului", a declarat un reprezentant al Spitalului Judeţean din Bacău.
 
Responsabilii spitalului au spus că totul a avut loc într-un moment de neglijenţă al personalului. În urma anchetei se vor stabili sancţiunile, care pot merge până la destituiri.

Sursa: rtv.net

Ti-a placut articolul?

Comentarii