Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:41 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Jurnalista Iuliana Gătej a fost condusă pe ultimul drum

ro

27 Dec, 2015 18:07 1532 Marime text
 
Lacrimi la Focşani, acolo unde jurnalista Iuliana Gătej a fost condusă pe ultimul drum. Fluturica, așa cum îi spuneau apropiații, a fost înmormântată astăzi.
 
Iuliana voia să ajungă acasă, să-şi vadă familia în Ajun de Crăciun. Se grăbea pentru că toţi o aşteptau cu mult dor. Îşi sunase părinţii cu numai câteva minute înainte de teribilul accident să îi anunţe că va ajunge curând. Iuliana nu a mai ajuns...
 
„Mama nu mi-a făcut o soră. Nici de prea multe fete nu mi s-a lipit sufletul. Dar într-o zi Dumnezeu m-a aşezat lângă ea... e fata aia care îţi dădea şi haina de pe ea să îţi fie bine, care râdea chiar de sufletul îi plângea. Niciodată nu ai fost cu adevărat fericită... Nici nu aveai cum...Cumva, când te plămădea, Dumnezeu te-a scăpat printre degetele LUI şi ai căzut aici, pe pământ. Ţi-ai căutat locul. În unele privinţe l-ai găsit. În prea multe alte privinţe, nu. Nici nu aveai cum. Cine naiba a pomenit fluture ţintuit de pământ... fericit? Ca să pot să rămân om aleg să mă gândesc aşa. Să îmi croiesc un scenariu-pansament în care, de dragul tău, Dumnezeu şi-a reparat o greşeală făcută acum ceva timp. Te iubesc, sora mea frumoasă. Dumnezeu să mi te odihnească!", este mesajul sfâşietor postat de Raluca, una dintre cele mai bune prietene ale Iulianei.
 
Sursa foto: romaniatv.net

Ti-a placut articolul?

Comentarii