Jandarmii constănţeni au surprins persoane care vindeau ilegal la „superofertă“ parfumuri şi ţigări
Jandarmii constănţeni au surprins persoane care vindeau ilegal la „superofertă“ parfumuri şi ţigări
26 Feb, 2015 10:41
ZIUA de Constanta
1148
Marime text



Astfel, ieri, între orele 11.00-11.30, 19.00-19.30 două echipaje de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa, au desfăşurat două acţiuni simultane, punctuale, în zona Gară şi Autogară Sud Constanţa, unde au surprins patru persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 42 de ani, din localitate, în timp ce încercau să vândă persoanelor din zonă, 243 pachete cu 4860 ţigări, fără timbre accizabile, inscripţionate „Ashima”, „Marble”, „Meridian” , „Viceroy”, şi „LM”.

Pe numele acestora, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României.
În cadrul acestor acţiuni, jandarmii l-au mai surprins şi pe C.N., de 38 ani, care încerca să comercializeze parfumuri cu inscripţii identice cu cele ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a fi contrafăcute.
Pe numele acestuia, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Bunurile vor fi predate lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor al IPJ Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii