Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:32 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

În Săptămâna Mare ISU controlează şi amendează bisericile din judeţul Constanţa

ro

26 Apr, 2016 13:53 617 Marime text
 
În pragul sărbătorilor pascale, bisericile din judeţul Constanţa sunt verificate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”. Până la această oră, au fost efectuate peste 80 de controale, însă acestea continuă şi astăzi, dar şi în perioada următoare.

„Au fost identificate 283 de deficienţe şi au fost aplicate 259 de advertismente”, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, lt. col. Daniel Petrov, șeful ISU „Dobrogea”.


De asemenea, potrivit acestuia, 15 biserici din judeţul Constanţa au fost amendate cu suma totală de 7.500 de lei. Amenzile au fost acordate, în funcţie de caz, pentru lipsa documentaţiei în domeniul securităţii la incendiu, lipsa stingătoarelor sau lipsa măsurilor privind eliberarea căilor de evacuare.  

Practic, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa au efectuat 81 de controale în lăcaşurile de cult de pe raza judeţului. Acestia au constatat  283 deficienţe şi au aplicat 274 sancţiuni din care 259 avertismente şi 15 amenzi în cuantum de 7.500 lei.
Pe timpul controalelor, specialiștii în prevenirea incendiilor au avut în atenție dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat.
De asemenea, colegii noștri au executat instruiri cu personalul bisericesc, pe linia protecției la foc, ocazie cu care au fost prezentate măsurile care trebuie respectate înainte, pe timpul și după terminarea slujbelor.
    În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative vor continua acțiunile de recunoaștere la astfel de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului bisericesc asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
 
Având în vedere afluxul mare de persoane generat de perioada sărbătorilor pascale şi pentru ca Sfânta Sărbătoare a Paştelui să fie petrecută în linişte şi fără incidente tragice, pompierii reamintesc atât preoţilor, cât şi credincioşilor, câteva reguli de bază:
•           cetățenii trebuie să țină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane şi de asemenea, se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze).
•           pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar atunci când se desfăşoară în interior, se va permite accesul credincioşilor în limita capacităţii construcţiei;
•           amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, se va face la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip;
•           asigurarea dotării corespunzătoare cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;
•           Efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii