De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:33 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE Incendiu puternic izbucnit la o groapă de gunoi. Se intervine cu 6 autospeciale

ro

28 Aug, 2016 21:45 385 Marime text
Un incendiu puternic a izbucnit în această seară la o groapă de gunoi de lângă municipiul Cluj-Napoca, a informat ISU Cluj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, incendiul a izbucnit în jurul orei 20:30 și se intervine în prezent cu patru autospeciale.

El a precizat că din primele informații reiese că nu sunt persoane rănite.

UPDATE ora 23:30:

Administratorii rampei temporare de deșeuri de lângă municipiul Cluj-Napoca, ce a fost cuprinsă de un incendiu în această seară, intenționează să depună plângere la poliție, având suspiciunea că focul nu a izbucnit accidental.

Potrivit lui Mircea Vereș, reprezentantul firmei SC Salprest Rampă, cea care administrează rampa, există posibilitatea ca focul să fi fost pus și urmează să fie verificate înregistrările video.

"Incendiul a fost provocat de persoane necunoscute. Avem înregistrări video și vom face plângere la Poliție. Rampa are o suprafață de 2.000 de mp, arde întreaga rampă", a precizat Mircea Vereș, citat de Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, pompierii intervin cu șase autospeciale pentru stingerea focului, numărul lor fiind suplimentat după ce într-o primă fază a acțiunii au fost trimise la locul incendiului patru asemenea autovehicule echipate.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii