Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:52 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Incendiu în Germania, la Bergkamen. Peste 30 de persoane afectate. În imobil locuiau și mulți cetățeni români. Focul ar fi fost pus intenționat

ro

01 Dec, 2017 16:27 2471 Marime text
Consulatul General al României la Bonn urmărește îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs astăzi, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime.
 
Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetățeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, urmare intoxicației cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol. O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate.
 
Conform datelor comunicate de către autorităţile locale, ancheta privind cauzele producerii incendiului este în desfășurare.
 
Consulatul General al României la Bonn monitorizează cu prioritate cazul şi menține în permanenţă legătura cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară.

UPDATE 2: În continuarea informaţiilor privind incendiul produs la data de 1 decembrie 2017, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen, în landul Renania de Nord – Vestfalia, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
 
Încă de la momentul semnalării situaţiei, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au fost activate procedurile standard de lucru pentru astfel de situații de criză.
 
Potrivit ultimelor date furnizate Consulatului General al României la Bonn de către autorităţile locale, în imobilul incendiat locuiau 45 de persoane, dintre care 33 erau înregistrate ca cetăţeni români, unele dintre persoanele rezidente având dublă cetățenie, printre care și cea română.
 
Conform datelor obţinute de reprezentanții oficiului consular, toate persoanele spitalizate în urma producerii incendiului au fost externate.
În urma demersurilor oficiului consular, angajatorul german al persoanelor afectate de incendiu a confirmat că le-a asigurat cazarea într-o altă locație.
 
O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Bonn se deplasează la locul incidentului, pentru evaluarea situaţiei şi acordarea de asistenţă consulară, în caz de necesitate.
 
Cercetările cu privire la acest caz sunt efectuate de către Poliția din oraşul Dortmund. Reprezentanții oficiului consular de la Bonn sunt în legătură cu anchetatorii germani.
 
Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Bonn, monitorizează cu prioritate cazul şi menţine în permanenţă legătura cu toate autorităţile implicate.

UPDATE 1: Potrivit Realitatea TV, poliția germană bănuiește că incendiul a fost pus intenționat, una dintre ieșiri fiind baricadată cu cauciucuri. 180 de pompieri au participat la stingerea focului, care a izbucnit la ora 2.30 a acestei zile. Un martor a sunat că în fața imobilului e o mașină în flăcări, iar apoi s-a descoperit și o a doua sursă de foc, la clădire. Se pare că mulți dintre cei răniți sunt români, persoane prezente la muncă în Germania, la o firmă de construcții. În imobil locuiau și opt cetățeni din Republica Moldova.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii