Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:11 16 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

George Brezoi, secretar de stat “Ne aşteptăm ca hotelierii să reducă preţurile la cazare, aşa cum au declarat, cu 10%”

ro

11 Dec, 2014 18:30 677 Marime text
Autorităţile din turism vor ca scăderea TVA pentru pachetele de turism de la 24% la 9% să "se vadă"şi în buzunarele turiştilor şi hotelierii să reducă de anul viitor tarifele cu 10%, informează Mediafax.

"Ne aşteptăm, şi este asumat deja din primele declaraţii, ca mediul privat, hotelierii, să reducă preţurile la cazare, aşa cum au declarat, cu 10%. Pe lângă dezvoltarea acestui sector, pe lângă investiţii noi, interesul nostru este să se vadă în buzunarul turistului, în buzunarul consumatorului final această reducere", a declarat astăzi George Brezoi, secretar de stat în Departamentul pentru IMM şi Turism, la conferinţa Mediafax Talks about Brewing and Economy.

TVA pentru toate pachetele turistice care includ minim cazare va fi redusă de la 24% la 9% de la începutul anului viitor, măsura incluzând nu doar mesele, ci şi toate tipurile de servicii din hotel.

Autorităţile se mai aşteaptă ca anul viitor să rămână în ţară 200.000 din cei 500.000 de români care merg în vacanţă la all inclusive în străinătate.
Mai mulţi hotelieri din Mamaia, unii dintre ei proprietari de structuri all inclusive, au declarat miercuri într-o conferinţă, după anunţarea reducerii TVA, că nu vor scădea tarifele anul viitor, însă vor include mai mlte servicii în pachetele turistice.

Ti-a placut articolul?

Comentarii