De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:23 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Echipele, gata de intervenţie RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

ro

15 Jan, 2016 15:56 386 Marime text
 
În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben și Portocaliu de viscol, cu  intensificări ale vântului, ce pot depăși 70 - 80 km/h,  pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA SA se activează Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, începând de mâine, 16 ianuarie, ora 20.00 și până duminică, 17 ianuarie, ora 20.00. Pentru intervenția rapidă, la nivelul comandamentului vor fi constituite echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare, echipe ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

„Asigurăm toţi abonaţii societăţii că vom depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei”, au menționat reprezentanții RAJA.

„Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratelul societăţii la numărul de telefon: 0241.66.44.44”, au mai precizat reprezentanții RAJA. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii