Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:13 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

DNA Două persoane din cadrul MAE sunt suspectate că ar fi luat mită

ro

22 Sep, 2015 17:34 490 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, faţă de inculpaţii: Nelu Biţică, şef birou administrativ la Accademia di România de la Roma (centru cultural aflat în gestiunea Ministerului Afacerilor Externe), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu și luare de mită şi Gabriela Biţică, economist la Biroul Financiar din cadrul Ambasadei României de la Roma, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
 
În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada octombrie 2012 - iulie 2013, inculpaţii Biţică Nelu şi Biţică Gabriela, în calitate de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Externe, au pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale sume de bani şi un autoturism, reprezentând 10 % din valoarea lucrărilor atribuite de ambasadă către firma acestora şi au primit efectiv de la aceştia suma de 13.300 de euro.
 
Primirea sumei respective de bani, de către inculpaţii Biţică Nelu şi Biţică Gabriela, s-a făcut în mai multe etape în perioada noiembrie 2012 -  martie 2013, în oraşul Roma din Italia, cu excepţia sumei de 1.450 de euro pe care soţii Biţică au primit-o la Bucureşti  printr-un intermediar.
 
Societatea respectivă   a derulat mai multe   contracte de lucrări cu Accademia di România din Roma.
 
Inculpaţii au pretins şi primit suma respectivă de bani pentru ca, în executarea atribuţiilor de serviciu, să atribuie în mod preferenţial  contracte şi pentru a îndeplini acte astfel încât firma privată să beneficieze de toate verificările şi aprobările necesare achitării sumelor solicitate în contul lucrărilor efectuate.
 
Societatea comercială a colaborat cu Accademia di România din Roma şi, în luna iulie 2013, a prezentat un deviz de efectuare a unor reparaţii a 12 spaţii din incinta academiei în sumă iniţială de 19.300 euro. Biţică Nelu a solicitat ca, pe devizul prezentat pentru procedura de selectare în scopul atribuirii altor lucrări, cunoscând că o altă firmă propusese un preţ de 25.000 euro, oferta să fie suplimentată cu 5.000 euro. Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de supraevaluare cu 5.000 de euro a devizului prezentat iniţial, Biţică Nelu a produs în dauna Ministerului Afacerilor Externe din România un prejudiciu material de 5.000 euro.
 
Celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii