De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
14:12 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Două persoane ar fi dat mită pentru a nu li se întocmi dosar penal

ro

13 Feb, 2016 14:34 548 Marime text
 
Ca urmare a denunțurilor depuse de patru polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, ieri, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au prins în flagrant doi cetățeni care au oferit suma de 500 euro pentru ca asupra unuia dintre aceștia să nu fie continuate cercetările într-un dosar penal pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere. Cei doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 
Din conținutul denunțurilor polițiștilor depuse la S.j.A. Bacău rezulta faptul că, în dimineața zilei de ieri, cu ocazia unui control rutier desfăşurat pe raza localităţii Corbasca, doi agenți de poliție au identificat şi încercat să oprească în trafic un autoturism având numerele de înmatriculare din Germania expirate din luna decembrie 2015.

Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al agenţilor de poliţie și a fost urmărit, reuşindu-se oprirea şi imobilizarea sa. La efectuarea verificărilor s-a constatat că DGI nu deţine nici permis de conducere, sens în care a fost condus la sediul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni pentru continuarea cercetărilor. Pe traseul până la secţia de poliţie, DGI a încercat în mod repetat să le ofere bani şi bunuri celor doi agenţi de poliţie pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa.
 
La sediul secției de poliție, unde au fost întocmite primele acte procedurale de către poliţiști, a sosit în acest timp și V.C., viitor socru al conducătorului auto, care a abordat un polițist, încercând în repetate rânduri să-i ofere bunuri şi bani (sume între 200-400 euro) pentru a distruge actele şi a nu lua măsuri legale împotriva viitorului său ginere. Poliţistul a refuzat categoric şi, văzând că nu are şanse de reuşită cu acesta, V.C. l-a abordat pe șeful secției de poliție, căruia i-a promis bunuri şi suma de 500 de euro în acelaşi scop. Fapta a fost adusă imediat la cunoștința ofițerilor anticorupție care au înaintat denunțul la Parchet, fiind organizată acțiunea de prindere în flagrant.
 
Faţă de cei doi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus măsura reţinerii şi înaintarea propunerii de arestare preventivă.
 
În cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.


Sursa foto: opiniagiurgiu.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii