Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
05:27 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alina Gorghiu „Doar 5% din prejudiciile estimate în dosarele penale, în acest an, au fost recuperate”

ro

18 Apr, 2015 12:14 723 Marime text
 
Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița, că situația recuperării prejudiciilor estimate în dosarele penale este una stringentă, având în vedere că ANAF nu reușește să recupereze decât un procent foarte mic din acestea.

„Aș vrea să atrag atenția că nu s-a mai făcut nimic în privința recuperării prejudiciilor din dosare. Din punctul nostru de vedere, actul de justiție se finalizează nu doar când reușești să bagi pe cineva la pușcărie, ci atunci când și reușești să recuperezi prejudiciul din infracțiunea săvârșită de acea persoană. Este o temă din ce în ce mai importantă pentru societatea românească, aceasta a confiscării bunurilor dobândite ilegal", a spus Gorghiu.

Potrivit datelor prezentate de Alina Gorghiu și obținute de la Direcția Generală Antifraudă, în trimestrul I al acestui an, numărul actelor de sesizare venite din partea organelor de urmărire penală a fost de 138, valoarea estimată a prejudiciilor a fost de 125,9 milioane euro, valoarea măsurilor asigurătorii instituite a fost de 129,7 milioane euro, însă valoarea confiscărilor - în bunuri și numerar - s-a ridicat la doar 6,57 milioane euro, ceea ce reprezintă 5,23% din totalul prejudiciilor. 


Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii