Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:26 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa Diplome de merit pentru jandarmi. Pistoale cu apă pentru jurnalişti

ro

26 Jul, 2013 14:45 5113 Marime text

Jandarmii constănţeni sărbătoresc, pentru al doilea an, Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu”, stabilită pentru 26 iulie. Propunerea acestei date a venit din partea colectivului I.J.J. Constanţa şi reprezintă data la care a fost înfiinţată prima Companie de Jandarmi, din oraşul de la malul mării, care s-a realizat în anul 1894. Prin Ordinul Prefectului de atunci, Emil Andreian, primarul de atunci al Constanţei, Mihail Coiciu, era înştiinţat că din data de 26 iulie 1894 „a început a funcţiona Compania de Gendarmi Constanţa, rugându-vă a o recunoaşte ca autoritate legalmente constituită”.

Azi, cu începere de la ora 08.00, în prezenţa personalului de la reşedinţa inspectoratului s-a arborat Drapelul Naţional, în acordurile Imnului de Stat. Ceremonialul a continuat prin acordarea de diplome de merit, felicitări şi mulţumiri din partea inspectorului şef pentru personalul care a obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea misiunilor, printre aceştia numărîndu-se, col. Valentin Verzea, cpt. Anca Solomon, cpt. Bogdan Davidencu, plt.adj. Liviu Berhec, plt.maj. Rugină Ion Constantin, plt. Boca Mihai Mihai Daniel, Plt. Chihaia Victor Valentin, plt. Stoica Gheorghe Cornel. De la ora 09.00, în poligonul Cumpăna, jandarmii au executat o tragere demonstrativă, urmată de „Cupa Presei la Tir” la care au participat reprezentanţii mass-media. Premierea jurnaliştilor a fost făcută de inspectorul şef, col. dr. Costică Cojoc. Cei trei câştigători au primit ca premiu simbolic, pistoale cu apă, pentru a se putea antrena pentru competiţiile viitoare.

În cadrul evenimentului de la Cumpăna a fost prezentată şi autospeciala semiblindată URO, care a efectuat mai multe misiuni în Kosovo. Maşina va fi utilizată de jandarmii constănţeni.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii