Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:48 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dacă veți apela la Legea dării în plată, ați putea scăpa de plata impozitului pe transfer

ro

16 Jun, 2016 22:48 746 Marime text
Ministerul Finanțelor Publice a emis un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal pentru ca persoanele care apelează la Legea dării în plată să nu fie impozitate cu impozitul aferent transferului de proprietate imobiliară. Măsura se aplică o singură dată numai la prima dare în plată, chiar dacă creditul este garantat cu una sau mai multe proprietăți imobiliare. Beneficiar este orice persoană fizică, indiferent de calitatea pe care o are în contractul de credit și care apelează pentru prima dată la darea în plată. Pentru orice dare în plată ulterioară, se plătește impozitul pe transferul proprietății imobiliare.
 
În plus, persoanele care au fost deja executate silit și care apelează la articolul 8(5) din Lege pentru a  li se anula datoriile rămase nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă, după intrarea în vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia. În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligația plății impozitului aferent venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
 
Același proiect de ordonanță propune acordarea unui regim fiscal simplificat și un tratament fiscal specific în ce privește impozitarea veniturilor  operatorilor statistici pentru realizarea de statistici oficiale. Culegerea de date prin operatorii de teren, cum ar fi cei utilizați  de către Institutul Național de Statistică, este deosebit de importantă pentru respectarea cerințelor regulamentelor UE în ce privește statisticile oficiale.
 
O altă modificare propusă este aprobarea unui alt plafon de încasări decât cel stabilit de lege, la cererea operatorilor economici organizatori de anumite evenimente. Totodată, li se permite agenților economici care achiziționează anumite categorii de produse de la persoane fizice, cu plata în numerar, să retragă din bancă sume mai mari decât plafonul existent în prezent.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii