Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:53 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE. Corina Alexandru, din Constanţa, la emisiunea Chefi la cuţite. Constănţeanca a învins cancerul şi a ajutat mulţi pacienţi să lupte cu cumplita maladie

ro

03 Oct, 2017 21:15 763 Marime text
Corina Ani Alexandru, femeia din Constanţa care în urmă cu câţiva ani a reuşit să slăbească peste 100 kg după ce a fost diagnosticată cu obezitate morbidă a ajuns în faţa juraţilor de la emisiunea Chefi la cuţite, de la Antena 1. 

Cu o zi înainte de emisiune, Corina Ani Alexandru şi-a anunţat prietenii de pe Facebook că va fi protagonista showului culinar şi i-a rugat să-i urmărească prestaţia. În scurt timp a primit aprecieri din partea prietenilor care i-au urat succes. 

În urmă cu peste 10 ani, Corina Ani Alexandru a înfiinţat Asociaţia Oncologic Rom Constanţa şi de atunci face tot posibilul să-i ajute pe pacienţii bolnavi de cancer. Pe lângă faptul că încearcă să le ofere un sprijin cei diagnosticaţi cu teribila maladie, Corina Ani Alexandru duce o luptă pentru respectarea drepturilor pacienţilor. 

Corina Ani Alexandru este şi un artist care creează articolele hand-made şi bijuterii unicat.  

Constănţeanca a devenit cunoscută după ce a reuşit să învingă cancerul şi să slăbească peste 100 de kg. Diagnosticată cu cancer, Corina Alexandru a făcut tot posibilul să vineă în ajutorul celor suferinzi de această maladie. 

UPDATE. 

Corina Ani Alexandru le-a pregătit juraţilor o plăcintă din brânză  cu struguri. 

"Am venit aici să le arăt bolnavilor de cancer că nicio boală nu te doboară" - a declarat cu ochii în lacrimi Corina Alexandru. 

"Este prima dată când mănânc aşa ceva" - a fost reacţia lui chef Sorin Bontea. 

Corina Alexandru a primit din partea juraţilor trei cuţite, astfel că va merge mai departe în concurs. 

Juraţii au fost impresionaţi atât de preparat cât şi de povestea de viaţă a Corinei Alexandru. 
Sursa foto: Facebook/Corina Ani Alexandru

Ti-a placut articolul?

Comentarii