Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:08 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Vine ploaia. Vine? Se poate. Ce temperaturi sunt. Care va fi maxima zilei

ro

27 Jun, 2016 06:44 4466 Marime text
 
Specialiștii în meteorologie de la meteoplus spun că astăzi, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, în cea mai mare parte a ţării.

În regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele montane şi submontane din restul teritoriului, temperaturile vor scădea spre valori normale la această dată şi vor fi înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

În restul zonelor, vremea se va menţine călduroasã, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului de 80 de unităţi. Vor fi şi aici fenomene specifice instabilitãţii atmosferice, dar acestea vor apărea, pe arii mai restrânse, mai ales spre seară şi noaptea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în Maramureş şi dealurile Crişanei şi 35 de grade, izolat în Muntenia, iar cele minime se vor situa între 14 şi 24 de grade.

Potrivit vremea.ido, la Constanța, azi, va fi parțial înnorat, cu posibilitaea de furtună și fulgere. Va fi caniculă maxima zilei putând să ajungă la 31 de grade Celsius. Vântul își face treaba pe așa caniculă și va bate cu viteze cuprinse între 10 și 15 km/h.
Un pic de ploaie poate să vină dacă tot vor fi tunete și fulgere.

La această oră în județul Constanța sunt 17,6 grade la Hârșova, 18,9 la Medgidia, 19,8 la Adamclisi, 20,5 la Cernavodă, 20,6 la mangalia și 24,1 la Constanța.  
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii