Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce așteptări are ANAT de la noul ministru al Turismului, Mircea-Titus Dobre?

ro

05 Jan, 2017 13:32 2021 Marime text


Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) are așteptări mari de la noul Minister al Turismului și își dorește un buget multianual consistent pentru promovarea României în străinătate, potrivit președintelui agenției, Alin Burcea.
 
„Așteptările patronatului de la noul minister sunt mari, pe măsura nevoii existenței sale: ne dorim un buget multianual consistent pentru promovarea destinației România în străinătate, printr-o politică de promovare coerentă”, a spus Burcea într-un comunicat remis, joi, Agerpres.
 
ANAT apreciază înființarea Ministerului Turismului și se așteaptă ca industria să ajungă la 6% din PIB, nivelul estimat pentru România de Organizația Mondială pentru Turism.
 
„Asociația Națională a Agențiilor de Turism salută inițiativa înființării Ministerului Turismului în noul Guvern, după ce ani de zile domeniul a fost plimbat de la un minister la altul, fără să i se dea importanța cuvenită în economia națională”, se mai menționează în comunicat.
 
De asemenea, ANAT solicită implicarea statului pentru creșterea activității de incoming prin diverse măsuri de stimulare pentru agențiile care aduc turiști străini în țară, cu efecte directe asupra economiei naționale.
 
„Așteptăm aplicarea Legii voucherelor de vacanță și în sectorul public, măsură menită să ducă la creșterea turismului intern. Ne dorim, de asemenea, reducerea TVA la 9% și pentru agențiile de turism, pentru a elimina discriminarea creată prin diminuarea cotei în cazul industriilor conexe, hotelărie și restaurante, dar și programe de dezvoltare în zonele montane și extinderea sezonului pe litoral”, a spus Alin Burcea.
 
Asociația Națională a Agenților de Turism apreciază numirea lui Mircea-Titus Dobre, inițiatorul Legii impozitului forfetar, în funcția de ministru al Turismului și îi urează mult succes.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii