Aproape o tonă şi jumătate de fier vechi confiscată de poliţişti
Aproape o tonă şi jumătate de fier vechi confiscată de poliţiştiLucrătorii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural au desfăşurat o acţiune de control pe linia transportului de fier vechi fără forme legale, în mai multe localităţi din judeţul Tulcea.
Aceştia împreună cu poliţiştii de la Izvoarele şi Nalbant au desfăşurat o acţiune în cele două commune, reuşind identificarea lui B. Fănel, de 50 ani, din Ciucurova, care transporta pe DN 22A o cantitate de aproximativ 300 kg de fier fără a putea dovedi provenienţa acestora. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, lucrătorii posturilor de poliţie Murighiol şi Mahmudia au organizat o acţiune pentru descurajarea persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la comerţul cu fier vechi, ocazie cu care a fost depistat S. Bratu, din localitatea Cuza Vodă, judeţul Constanţa, care transporta 1107 kg de fier vechi .
A fost ridicată în vederea confiscării întreaga cantitate de fier vechi şi S. Bratu a fost sancţionat contravenţional.
Sursa: adevarul.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp