Angajat al Sanatoriului Balnear Mangalia cercetat pentru delapidare
Angajat al Sanatoriului Balnear Mangalia cercetat pentru delapidareIeri, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia, au organizat o acţiune de prindere în flagrant, ocazie cu care au depistat un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea 23 August, judeţul Constanta, angajat al Sanatoriului Balnear Mangalia, în timp ce îşi însuşise cantitatea de 40 litri combustibil, din gestiunea sa, din cadrul punctului termic. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit reprezentanţilor conducerii unităţii. În cauză a fost întocmit dosar penal, suspectul fiind cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Contactată telefonic, Laura Condur, şefa Sanatoriului Balnear Mangalia ne-a declarat că mâine se va întruni comisia de disciplină pentru a se lua măsurile necesare. Laura Condur a mai susţinut că angajatul în cauză nu a mai creat probleme la locul de muncă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp