Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:37 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 14.06. Consiliul Local va alege un succesor A fost emis ordinul de suspendare din funcţie a lui Mazăre

ro

06 Apr, 2015 10:01 1816 Marime text

Potrivit unor surse, prefectul judeţului Constanţa, Ion Constantin, a emis ordinul de suspendare din funcţia de primar al municipiului Constanţa a lui Radu Mazăre.
„În conformitate cu prevederile articolului 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor articolului 26 aliniatul 1 din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului, în termen de cel mult 48 de ore după ce voi primi toate documentele de la instanţa supremă, care, conform legii, trebuie emise de îndată, În calitate de prefect voi emite oridinul de suspendare din funcţie al primarului Constanţei, Radu Mazăre“, a declarat, săptămâna trecută, prefectul Ion Constantin pentru ZIUA de Constanţa.

UPDATE 10.28


În urmă cu puţin timp, Prefectura judeţului Constanţa a dat publicităţii un comunicat de presă pe acest subiect. "Având în vedere adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, înregistrată la Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa, prin care s-a dispus arestarea preventivă, prefectul județului Constanța, Constantin Ion, în conformitate cu prevederile art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului, republicată, a emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului Primarului Municipiului Constanta, domnul Mazare Radu Stefan, până la încetarea măsurii arestării preventive.
            Compartimentul controlul legalității actelor și contencios administrativ a comunicat prezentul ordin domnului Mazăre Radu Ştefan, Consiliului Local Constanta și Secretarului Municipiului Constanta.
            Prezentul ordin poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ în termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare", se menţionează în comunicat.

UPDATE 14.06

Consiliul Local Municipal Constanţa se reuneşte mâine, în şedinţă extraordinară, pentru a alege prin vot care dintre cei doi viceprimari va prelua atribuţiile de primar, după suspendarea lui Radu Mazăre din această funcţie.
Informaţia a fost confirmată de Marcela Enache, secretarul Consiliului Local Constanţa. Cel mai probabil, evenimentul va avea loc la ora 11.00.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii