Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:03 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

1.000 de absolvenți reîntregesc de azi rândurile MAI

ro

22 Jul, 2016 10:02 655 Marime text
MAI își reîntregește rândurile: peste 1.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră vor depune azi jurământul de credință la absolvirea școlilor de agenți și subofițeri.

Mai exact este vorba despre absolvenții celor șase școli care pregătesc agenți și subofițeri pentru structurile MAI, respectiv: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea şi Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

În acest context, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, le-a transmis felicitări tuturor absolvenților Promoției 2016, exprimându-și încrederea că tot ce au învățat în școală îi va ajuta să se adapteze rapid la cerințele noilor locuri de muncă și la misiunile pe care le vor avea de îndeplinit.

„Indiferent de arma pe care o reprezentați, de structura operativă unde veți lucra, fiecare dintre dumneavoastră începeți o meserie grea dedicată aplicării legii, salvării de vieţi omeneşti şi protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Transformările care au loc în jurul nostru, noile riscuri și amenințări cu care Europa se confruntă, fac ca așteptările românilor în ceea ce privește siguranța și securitatea să fie foarte mari“, a precizat ministrul.

Acesta a continuat, spunând că „în cazul vostru, cum majoritatea urmează să lucrați în stradă, în contact direct cu cetățenii, veți cunoaște și veți răspunde acestor așteptări legitime care țin de siguranța comunităților în care vă veți desfășura activitatea”.

La ceremoniile de depunere a jurământului de credință organizate în cele 6 școli de agenți și subofițeri au participat reprezentanți ai conducerii inspectoratelor generale în care urmează să-și desfășoare activitatea tinerii absolvenți.

Încadrarea Promoției 2016 este a treia etapă a Planului privind reducerea deficitului de personal din MAI, aprobat la începutul anului de către ministrul afacerilor interne Petre Tobă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii