Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
11:18 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Părintele Teofan Munteanu de la Mănăstirea Nera despre trăirea pe orizontal, boala înstrăinării de Dumnezeu

ro

30 Sep, 2012 19:45 2164 Marime text

"Trăim pe orizontal, nu pe vertical. Sunt două dimensiuni ale timpului, iar noi o preferăm pe aceea care merge numai la suprafaţa lucrurilor"

- Părinte, călugărul fuge din lume pentru a se apropia de Dumnezeu. Dar astăzi nu mai este aşa de uşor să te izolezi, nici dacă te ascunzi în vârf de munte. Cum simţiţi tremurul lumii în mânăstire?

- Sfântul Siluan Athonitul l-a întrebat cândva pe ucenicul său, părintele Sofronie de la Essex, cum îi merge rugăciunea. Şi părintele Sofronie i-a spus: "Câteodată reuşesc să uit lumea, pierd legătura fizică, şi când mă adâncesc în rugăciune, uit chiar şi trupul". Şi părintele Siluan i-a spus: "Dar trupul nu e tot lumea?". Deci, dacă trupul ne este conectat total la această lume, tot ce se întâmplă în lume ne afectează. Resimţim puternic frământările lumii, chiar dacă ar fi să nu întâlnim pe nimeni luni de zile şi să nu avem nici un mij­loc de informare. Ecourile zbaterii continue a lumii, care aleargă fără ţintă, fără să-şi tragă sufletul, ajung şi la noi. Şi, într-o anumită măsură, ne şi influenţează. Cu toţii ne plângem că timpul este prea scurt, că nu mai avem tihnă. Facem foarte multe într-un timp mai scurt decât înainte, dar nu reuşim să împlinim în adâncurile vieţii noastre ceva temeinic.

- De ce credeţi că se întâmplă aşa?

- Pentru că trăim pe orizontal, nu pe vertical. Sunt două dimensiuni ale timpului, iar noi o preferăm pe aceea care merge numai la suprafaţa lucrurilor, cu o viteză tot mai mare, dar fără nici un câştig. Pe vertical înaintezi mai greu, dar cu mai multă bucurie şi mai mare linişte, căci mergi spre Domnul. Însă e foarte dificil să alegi dimensiunea verticală, pentru că ar trebui să poţi să te însingurezi. Or, omul nu mai poate sta cu el însuşi. Suntem învăţaţi de mici să nu acceptăm să rămânem singuri cu noi înşine. Oriunde ne-am afla, la lucru, în maşină, acasă, la o întâlnire cu prietenii, sun­tem asal­taţi de stimuli şi clişee exterioare. Ascultăm muzică, ne uităm la televizor, vorbim la telefon, facem orice, numai să rămânem "conectaţi" - de fapt, deconectaţi de la interiorul nostru şi, în mare măsură, de la viaţa adevărată. Tot timpul avem în viaţa noastră un fond sonor, care produce o ieşire a omului în afara lui, nu-l lasă să se interiorizeze. Asta o spunea avva Dorotei, acum 1600 de ani: dacă vrei să vezi care sunt limitele cuiva, închide-l într-o cameră fără nimic de făcut, lasă-l acolo singur o zi, două, trei şi vezi cum reacţionează. Dacă acum te las fără telefon mobil, fără computer şi internet, fără o carte, într-o cameră absolut goală, să vezi ce faci tu cu tine însuţi. Să faci experienţa aceasta de rupere de anexele care îţi scot sufletul în afară şi care îţi subţiază, de la puterea de concentrare, până la puterea sufletească şi la cea trupească. Vei vedea că intri în panică. Dacă ai puterea să stai aşa o vreme şi să-ţi regăseşti viaţa lăuntrică, altfel te vei ruga, altfel vei gândi şi te vei comporta.

Citeste AICI

Ti-a placut articolul?

Comentarii