Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:07 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cartea zilei Jonathan Black, „Istoria secretă a lumii“

ro

12 Dec, 2015 00:00 2194 Marime text


Bun regăsit, dragi prieteni!

Cartea de astăzi, „Istoria Secretă a Lumii”, este o incredibilă călătorie de-a lungul istoriei spirituale şi mitologice, o abordare a marilor momente ale lumii în spiritul conspiraţiei şi al societăţilor secrete. Acestea prezervă istoria şi dezvoltarea legilor misterioase  care susţin viaţa, de-a lungul secolelor în toate colţurile lumii, atât în Orient, cât şi în Occident. I-au trebuit 20 de ani lui Jonathan Black pentru a pătrunde misterul acestei istorii.

Cartea trece în revistă cele mai importante evenimente ale istoriei lumii. Experienţele umanităţii sunt analizate într-un mod care convinge inclusiv cititorul iniţiat. Dacă facem o paralelă cu alte lucrări, vom regăsi în cartea scrisă de Black personaje istorice celebre, care conspiră cu lumea imaginarului fantastic, împlinind miracole în sensul influenţei cursului istoriei.

Deşi titlul anunţă marile secrete pe care adepţii teoriei conspiraţiei le invocă, în carte nu este vorba despre această teorie. Totuşi unul dintre capitole se ocupă de aţiunile şi existenţa Iluminatilor şi cluburilor secrete. Cartea scrisă de Jonathan Black ne prezintă o teorie a ezoterismului umanităţii  plasându-se într-o manieră diferită de analiză a fenomenului ezoteric în comparaţie cu teoria exprimată de alţi autori (ex Rudolf Steiner).

Volumul de azi, Istoria Secretă a Lumii, dezvăluie particularităţi ale unor  forţe oculte care au avut implicaţii majore în istoria existenţei umane, dar şi efectele pe care aceste forţe oculte le-au avut în conturarea marilor secrete ale lumii.

Jonathan Black este pseudonimul literar al lui Marck Borth, care va face studii de filozofie şi teologie la Ipswick School, Oriel College Oxford, şi va lucra 20 de ani în domeniul editorial. Că viaţa se supune anumitor legi, ascunse şi paradoxale, înţelege repede şi convingerea aceasta nu-l va părăsi niciodată. Cercetează, studiază neîncetat, pentru a-şi apropria adevărul. Într-adevăr, Istoria secretă a lumii acoperă aproape întreaga listă de puncte de interes în domeniul ocultismului: de la mitul creaţiei lumii, care îşi propune să conteste ideile fizicienilor moderni şi o versiune a antropogenezei care (crede autorul) are toate şansele să desfiinţeze evoluţionismul darwinian.

Condiţia grafică a volumului este una deosebită datorită calităţii tiparului şi setului de imagini de la finalul textului. Volumul, consistent ca număr de pagini (416 p. inclusiv anexele) este strucutrat în 28 de capitole bine documentate, descrie într-un stil simplu, accesibil celor neiniţiaţi în domeniu cuprinzând multe dintre secretele lumii şi ale Universului. Cartea poate fi considerată o enciclopedie în domeniul ezoterismului imunându-se ca o lectură obligatorie pentru orice pasionat de ezoterism. Deşi vizează subiecte multiple, pe care le tratează, cartea nu prezintă diferite aspecte şi opinii asupra unui anumit subiect, traducându-se într-o  istorie (secretă) a lumii, ca un roman, aşa cum e văzută de autor. Deşi în introducere  demersul intelectual al lui Jonathan Black este prezentat ca un exerciţiu de imaginaţie, cartea lasă prea puţin loc imaginaţiei cititorului. Aceasta nu este „istoria secretă a lumii aşa cum a fost ea predată de-a lungul veacurilor în diversele societăţi secrete”, susţine autorul.  Totuşi, Black îndeamnă la imaginaţia celui care citeşte volumul deoarece „abordez textul de faţă într-un mod cu totul nou, să-l perceapă ca pe un exerciţiu de imaginaţie”, aşa cum putem citi în introducere.

Volumul descrie o  filozofie secretă (în viziunea autorului), codificată, în tot ce ne înconjoară: clădiri publice, monumente, opere de artă şi literatură, ştiinţă, teologie. Şi ne invită să luăm parte la bucuria lui. Există marea istorie, cea oficială, pe care o învăţăm din manuale. Dar există şi istoria transmisă de societăţile secrete, niciodată expusă la lumina zilei, al cărei înţeles este rezervat doar celor iniţiaţi (şi interesaţi, adăugăm noi).

Autorul demonstrează cum spirite superioare, precum Leonardo da Vinci, Isaac Newton, George Washington, stăpâneau capacitatea de a accede la un înalt nivel de conştiinţă, o formă de inteligenţă supranaturală, care le-a conferit o cunoaştere excepţională asupra lumii şi vieţii, inaccesibilă conştiinţei cotidiene. Aflăm despre convingerile mistice ale lui George Washington, cel care comandă construcţia Casei Albe, urmându-se mişcarea stelelor! Preşedintele american, care organizează cadastrul capitalei SUA după Constelaţia Fecioarei şi înscrie, pe dolarul american, o menţiune la Jupiter. De ce Templierii mărturisesc veneraţie pentru diavol? De ce, în Central Park, a fost înălţat un obelisc egiptean? În ce scop a fost îmbălsămat Lenin?

Când a întors ultima filă a cărţii, cititorul îşi va fi dat seama că Arca lui Noe, Sfinxul sau Gioconda sunt doar unele dintre urmele lăsate de adevăratele societăţi secrete, în monumentele şi bisericile noastre, în artă, ştiinţă, arhitectură, literatură, muzică, film, folclor, în chiar poveştile preferate ale copilăriei. Alchimie, ezoterism, astrologie, cabala. Din noaptea timpului, firul acestei istorii secrete este ţinut de câţiva iniţiaţi: Ovidiu, Leonardo da Vinci, Shakespeare, Cocteau, Lynch…. Numai lume bună, pentru a se constitui într-o prietenească, iubitoare invitaţie la lectura acestei cărţi strălucitoare, captivante, derutante.  Lectură plăcută!
 
Titlu: „Istoria secretă a lumii“
Autor: Jonathan Black
Editura: Nemira
Locul şi data apariţiei: Bucureşti, 2013.

Sursa foto: www.nemira.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii