Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:27 25 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Litoral Tv Piaţa Ovidiu are o nouă înfăţişare

ro

09 Apr, 2014 20:56 2058 Marime text
Piaţeta din zona Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Naţională Constanţa a fost reabilitată în totalitate. Lucrările au durat mai puţin decât se estima şi au fost realizate din fonduri europene.
 

„În afară de pavimentul din piatră naturală, pe care îl vedeți cu toții și care arată foarte bine față de starea în care era în ultimii ani Piața Ovidiu, s-a reabilitat iluminatul public, tot mobiliarul urban s-a înlocuit, spațiile verzi s-au reamenajat și nu în ultimul rând, cele două scări, una spre Portul Tomis și cealaltă spre termele romane, care fac parte tot din acest proiect. ” a precizat Ani Merlă, directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Programe din cadrul Primăriei Constanţa
 
„Mi-aș fi dorit ca Piața Ovidiu să fie ultimul proiect, să fie nodul papionului, dacă vreți, încununarea muncii noastre. Din păcate vechiul guvern ne-a amestecat atât de tare și graficele și gândurile și munca, încât am ajuns să inaugurăm acest proiect primul, cu toate că ne propusesem să-l inaugurăm ultimul. Cu toate acestea ne-am repliat și am făcut față la un nivel pe care mi-l doresc urmat de către privați.” a declarat Decebal Făgădău, viceprimarul orașului Constanța.
 
Reamenajarea zonei vechi a oraşului reprezintă atât un plus de imagine adus municipiului cât şi un mod de a atrage turiştii pe litoralul românesc.
 
„Majoritatea turiștilor care vin pe vasele de croazieră, și anul acesta vom avea 60.000 de turiști, aleg ca și excursie de o zi vizitarea Centrului Vechi, ceea ce va fi un atu pentru orașul Constanța.” a spus Mihaela Lăzăreanu, secretar general în cadrul Asociației Litoral-Delta Dunării.
 
Constănţenii şi turiştii vor beneficia în cel mai scurt timp şi de o zonă de promenadă modernă pe faleza de la Cazino.

Ti-a placut articolul?

Comentarii