Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:41 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tomitanii, primul pas către un nou titlu de campioană la rugby

ro

12 Jun, 2014 00:00 2046 Marime text
Echipa de rugby Tomitanii Constanţa a debutat cu o victorie, 24-10 (12-0) cu CSS Bârlad, ieri, la turneul final al Campionatului Naţional rezervat juniorilor până în 17 ani, care se dispută la Constanţa, pe terenul „Constructorul Cleopatra“ din Complexul Sportiv Badea Cârţan. „Băieţii au făcut un meci bun, contra unui adversar destul de incomod“, a declarat antrenorul Cristian Cojocaru, cel care-i pregăteşte pe Tomitani, alături de Adrian Tinca. Punctele constănţene au fost realizate de Cătălin Mişcoci (un eseu şi două transformări), Mihai Lămboiu, Liviu Colceru şi Tiberiu Oţelea (câte un eseu).

În celălalt meci de ieri de la turneul final, contând însă pentru cealaltă serie preliminară, CTMRTF Bucureşti şi Unirea Iaşi au terminat la egalitate, 3-3. Constănţenii susţin următoarea partidă mâine, de la ora 10.00, cu CSO Pantelimon. „Dacă vom câştiga acest meci, ne vom califica în finala mare de duminică. Avem nevoie de sprijinul publicului. Îi aşteptăm pe suporterii noştri în număr mare la stadion, îmbrăcaţi în albastru, culoarea clubului Tomitanii“, a mai spus Cristian Cojocaru. Echipa constănţeană a pornit cu dreptul în cursa de apărare a titlului naţional, pe care l-a cucerit anul trecut, dar la categoria de vârstă Under-16. Până acum, la turneul de la Constanţa s-au mai jucat meciurile: în grupa Tomitanilor - Bârlad - Pantelimon 19-17 (5-9); în cealaltă grupă - Iaşi - CNAV Bucureşti 20-5 (10-0). Mâine, se mai dispută partida CNAV - CTMRTF (de la ora 11.15). 

Farul, învinsă în Cupa României

Ieri, RCJ Farul Constanţa a pierdut meciul din Cupa României, zona Dobrogea, jucat pe teren propriu cu CSM Olimpia Bucureşti. Scorul a fost 24-12 (7-6). Punctele gazdelor au fost realizate de Eugene Jantjies (patru lovituri de pedeapsă).   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii