Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În timpul liber, campioana se plimbă şi merge la cinema sau la restaurant cu prietenii La Constanţa, Simona Halep a primit flori ca la nuntă

ro

14 Nov, 2013 00:00 4551 Marime text
Aflată pentru o scurtă vacanţă la Constanţa, oraşul ei natal, jucătoarea de tenis Simona Halep a primit flori cu nemiluita de la rude, prieteni şi cunoştinţe. Toţi i-au arătat astfel sportivei de aur a Constanţei cât de mult se bucură pentru succesul ei şi pentru lucrurile minunate care i s-au întâmplat în acest sezon, unul cu şase turnee câştigate şi al cărui final o găseşte pe locul 11 în lume.

„În timpul liber, mă plimb foarte mult, merg la cinema şi la restaurant cu prietenii. Iar în rest dorm, să mă odihnesc, pentru că am program foarte strict şi trebuie să mă trezesc dimineaţa devreme”, spune Simona Halep. După „concediul” de la Constanţa, pentru ea urmează o etapă montană de pregătire fizică, la Poiana Braşov, iar de la 1 decembrie sportiva constănţeană se va axa pe pregătirea specifică, pentru cele două întreceri care o aşteaptă în debutul anului viitor, cel de la Sydney şi Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului. „N-am jucat niciodată la Sydney, dar acum îmi permite clasamentul”, spune Simona, care speră să aibă în 2014 acelaşi succes ca în această stagiune. „E dificil să câştig un turneu de Mare Şlem, dar muncesc pentru asta.

Sper ca şi anul viitor să îmi adaug în palmares multe trofee şi să mă ţină cât mai mult această formă frumoasă. Vreau să intru în top ten, dar, în primul rând, trebuie să mă menţin unde sunt acum, pentru că am puncte de apărat. Sunt conştientă că mai am de lucru la toate capitolele, în principal la serviciu. Pentru a urca în clasament, trebuie să muncesc mai mult ca până acum. Pe teren, încerc să mă leg de fiecare punct. Lupt pentru fiecare punct. În ultima perioadă, nu a contat că am pierdut sau am câştigat, am încercat doar să mă bucur de tenis şi să joc fiecare punct. Am un mental puternic, de aceea trec peste momentele grele din timpul partidei”, arată Simona Halep.

Pe stadion la returul barajului cu Grecia

Super-campioanei constănţene îi place şi fotbalul. Meciul Steaua - FC Basel, din Liga Campionilor, l-a văzut pe viu şi va încerca să ajungă la Bucureşti şi la returul barajului dintre România şi Grecia, de pe 19 noiembrie. „Le ţin pumnii tricolorilor. Pot trece de greci. Dacă ai încredere în tine, poţi să învingi pe oricine”, declară Simona, care îl are ca idol în sport pe un alt constănţean, Gică Hagi. „Este modelul meu. M-aş bucura dacă, într-o zi, aş ajunge ca el sau aproape de el. Însă mai am drum lung de parcurs până acolo. Deocamdată, îl admir şi cred că-l voi admira toată viaţa”, mai spune jucătoarea de tenis de 22 de ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii