Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:57 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Razie cu mascaţi Legume şi fructe de peste 50.000 de lei, confiscate de poliţişti pe varianta Constanţa - Ovidiu

ro

15 Jun, 2015 00:00 517 Marime text
În urma unei acţiuni de amploare, sâmbătă, poliţiştii constănţeni au confiscat peste trei tone de legume şi fructe şi au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 51.100 de lei.
 
Sâmbătă, poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Constanţa au organizat şi desfăşurat o acţiune în târgul de legume şi fructe situat pe varianta Constanţa - Ovidiu, care a avut ca obiectiv principal protejarea populaţiei împotriva unor practici comerciale ilicite.
 
La desfăşurarea acţiunii au participat şi luptătorii SAS, poliţiştii de proximitate şi de la Rutieră, care au controlat şi autovehiculele de marfă.
 
În urma activităţii desfăşurate, a fost constatată o infracţiune economică prevăzută de art. 272 din Legea Societăţilor Comerciale nr. 31/1991, privind folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii în interesul personal, s-au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 51.100 de lei, precum şi confiscarea a peste 3 tone de legume şi fructe în valoare de 6.560 de lei, care nu aveau documente de provenienţă sau erau improprii comercializării.
La acţiune au participat peste 60 de poliţişti din IPJ Constanţa, care au colaborat cu DSVSA.

Ti-a placut articolul?

Comentarii